Întristarea si lupta împotriva ei
   
Întristarea este de doua feluri si anume: este o întristare care omoara sufletul si este o întristare care sfinteste sufletul.
Întristarea care este amestecata cu deznadejde este boala otravitoare pentru suflet, pentru aceasta zice si Sfântul Apostol Pavel: “Sa nu va întristati ca si cei ce n-au nadejde“.
Iar întristarea cea pentru pacate, care este însotita cu nadejdea mântuirii vine din lucrarea Duhului Sfânt, care ne vorbeste prin glasul constiintei. Mustrarea aceasta a constiintei, care nu se desparte de nadejde este calauza cea sfânta care ne duce spre mântuire.
In cartea cea pentru Marturisire scrisa de Sf. Nicodim Aghioritul aflâm urmatoarele cuvinte despre boala întristarii celei fara de nadejde, care se mai cheama si deznadajduire: “Deznadajduirea este rautatea cea mai mare si cea mai vatamatoare din toate rautatile“.
Deznadajduirea este semanata de catre diavol, dupa cuvântul Sf. Efrem Sirul, caci înainte de a savârsi omul pacatul, îi sopteste ca nimic nu este pacatul, iar dupa cadere îi zice ca pacatul este atât de mare, încat nu mai este iertare pentru el.
În FILOCALIA gasim ca a cincea lupta o avem împotriva întristarii, care întuneca sufletul ca sa nu poata avea nici o vedere duhovniceasca si-l opreste de la toata lucrarea cea buna. Caci precum molia roade haina si cariul lemnul, asa întristarea manânca sufletul omului.
Iata reteta duhovniceasca a Sf. Ignatie Briancianinov:  închizându-va mintea în cuvinte, rostiti: „Slava tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomeneste-ma întru Împaratia Ta!”
Rugaciunea trebuie rostita cât se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pâna ce va veti simti sufletul linistit si mângâiat. Pricina linistirii si mângâierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind în slavoslovirea lui Dumnezeu. Amin

Parintele Marian